Clubul Video ART al elevilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava şi-a încheiat o nouă pagină din activitatea sa: reprezentarea României (pentru a şaptea oară) la Festivalul anual al Uniunii Internaţionale a Cinematografiei de Amatori (UNICA), eveniment care, în acest an, a avut loc în localitatea Zeist, din Olanda. Precizăm că UNICA este o subdiviziune UNESCO, membră a Consiliului Internaţional pentru Film, Televiziune şi Comunicare audiovizuală, iar România este membră de mai mulţi ani a acestei organizaţii, în cadrul căreia se regăsesc toţi cineamatorii membri ai diverselor cluburi de profil din ţările respective.
De la Suceava a fost prezentă o delegaţie alcătuită din membrii clubului Video ART, profesorul Viorel IEREMIE şi elevii Georgel HLOŞCIUC, Alexandru PERDEICA şi Andrei DUMITRIU. Acestora le-au fost alături reprezentanţi ai Primăriei municipiului Suceava, viceprimar Lucian HARŞOVSCHI şi Cezar OLARIU, din partea compartimentului de promovare turistică.
„A fost o săptămână nebună, nebună, în care nu am avut timp nici să respirăm, cum se spune. Filmări în Amsterdam, Giethorn, Rotterdam, Zeist, ziua de proiecţie a filmelor româneşti, organizarea standului românesc, participarea la workshopuri, totul pentru realizarea filmului caleidoscopic al întregii manifestări. Reamintim că, de mai mulţi ani, echipa de tineri din România realizează un reportaj caleidoscopic al întregii ediţii, ce este prezentat în ultima zi a festivalului, înaintea Galei decernării premiilor anuale, când audienţa este maximă, iar impactul pe măsură” a precizat prof. Viorel Ieremie, preşedintele Asociaţiei cultural-educativă Clubul Video ART.
Momentul proiecţiei filmelor româneşti a avut loc în ziua de miercuri, 28 august, în acest sens membrii delegaţiei amenajând un stand de prezentare a Bucovinei şi României, în general, oferind, totodată, pliante cu prezentarea filmelor româneşti şi de promovare a festivalului internaţional Video ART pe care Clubul Video ART îl organizează la Suceava, anual.
O secţiune aparte a festivalului a fost workshopul dedicat celor peste 18 ani, unde au participat 22 de tineri din ţările membre ale UNICA. Din partea României a participat Alexandru PERDEICA, membru al clubului Video ART, care, alături de Liam Akeson - Suedia, Eleanor Smith – Anglia şi Cheeny Koning – Olanda, a realizat un scurtmetraj intitulat „Exit Drink”, ce a adus în prim-plan stările de confuze prin care poate trece un tânăr care, din plictiseală şi naivitate, recurge la o băutură cu efecte nebănuite. Echipa mixtă a trebuit să rezolve problema scenariului, a interpretării actoriceşti, filmărilor corespunzătoare şi, bineînţeles, a editării video digitale. Competenţele în aceste direcţii le-au fost aprofundate de traineri din ţara gazdă.
Un alt moment l-a reprezentat Congresul anual UNICA, unde vocea României s-a făcut din nou auzită prin reprezentantul ei, preşedintele Clubului Video ART, prof. Viorel IEREMIE. „O problemă rediscutată şi în acest an a fost dorinţa noastră de a admite participarea la workshop şi a tinerilor cu vârsta sub 18 ani, fapt neacceptat începând de anul trecut de către Comitetul internaţional UNICA, având ca motivaţie problema responsabilităţii pentru minorii participanţi. Argumentele aduse de noi în favoarea acceptării şi a acestora au dus la o victorie, deocamdată, parţială, în sensul că decizia va fi luată de fiecare ţară organizatoare în parte, ce îşi va rezerva dreptul de a accepta sau nu, această categorie de tineri”, a menţionat Ieremie.
„Privind în ansamblu, prezenţa României la această manifestare a fost una de succes, întrucât tinerii noştri au fost remarcaţi ca o prezenţă dinamică în peisajul competiţional, au realizat un material video retrospectiv care a primit aplauze la final, iar modul în care a fost promovată România a fost, de asemenea, exemplar. E bine ştiut de către participanţii constanţi la acest eveniment, că standul românesc este unul aşteptat, mai ales că, de fiecare dată, le oferim participanţilor, câte ceva din deliciile gastronomice ale Bucovinei. Prezenţa delegaţiei sucevene a fost posibilă datorită finanţării aprobate de Consiliului Local, a Primăriei municipiului Suceava şi, implicit, a domnului primar Ion Lungu, cărora le mulţumim pe această cale”, a mai declarat preşedintele Asociaţiei cultural-educativă Clubul Video ART.