Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că este interesat de guvernare, dar nu prin aranjamente şi înţelegeri de culise, ci în urma alegerilor, fie la termen, fie anticipate. „Orice intrare la guvernare trebuie făcută prin uşa din faţă. Altfel, accidentele trebuie să le iei în calcul, poţi să fii responsabil, dar poţi să plăteşti şi nemeritat. De aceea, moral şi pentru populaţie aşa ar sta lucrurile”, a declarat, în conferinţă de presă, liderul liberal.
În opinia sa, dacă pe scena politică „s-a creat o criză”, „a dezertat cineva din vechea coaliţie”, soluţia ar trebui să fie declanşarea procedurilor pentru alegerile anticipate şi nu alte „jocuri cu sumă nulă”.
„Suntem pe final de mandat, dacă nu se întâmplă vreun accident de parcurs mai este un an până la alegerile parlamentare normale, însă aceste dezertări dintr-o parte în alta, în cadrul aceleiaşi echipe, arată problemele interne pe care le au. Noi trebuie să privim cu multă responsabilitate ce vom face pentru România şi la aşteptările pe care le are populaţia, dar la modul pragmatic şi foarte serios. Jocurile astea de sumă nulă nu cred că trebuie să ne intereseze”, a subliniat Gheorghe Flutur.
În ceea ce priveşte însă procedurile pentru alegerile anticipate, preşedintele PNL Suceava recunoaşte constrângerile actualei Constituţii şi este de părere că legea fundamentală a statului trebuie schimbată „din temelii”.
„Populaţia te va judeca după pragmatism şi după lucrurile concrete făcute”
„Din păcate, ne lovim de o Constituţie care nu mai răspunde problemelor actuale şi cred că cea mai importantă este nu modificarea, ci schimbarea din temelii a acestei Constituţii, pentru o Românie europeană”, a afirmat Flutur arătând că şi-ar dori ca o nouă Constituţie să definească mult mai clar puterile în stat pentru că „prea des mergem la Curtea Constituţională”. „Nu există săptămână să nu întrebi ceva la Curtea Constituţională, deci înseamnă că nu e foarte limpede la noi în Constituţie cum e cu puterile statului. Aşteptările oamenilor faţă de un vot uninominal la preşedinte sunt că vrem să facă, dar el nu are pârghii. Şi atunci trebuie să ne hotărâm ce vrem. Altfel apelăm prea des la gestionarea conflictelor de către cineva”, a spus preşedintele PNL Suceava.
Cu o legiferare ambiguă şi depăşită de realitate, apreciază el, politica poate avea efecte nocive în dezvoltare. „Mai multă descentralizare, ca să fie lucrurile mai clare pentru noi ar însemna mult mai mulţi bani europeni absorbiţi, mult mai multă dezvoltare pentru cei harnici şi n-au decât cei care cred că pot să facă acrobaţii şi spectacole politice s-o facă. Populaţia te va judeca după pragmatism şi după lucrurile concrete făcute. Dacă aveam mai multă autonomie economică poate spectacolul de la vârful politic ne-ar fi interesat mai puţin şi nu depindeai cu sufletul la gură de ordonanţa 114 sau de codul administrativ care să-mi dea norme de aplicare care încă n-au ajuns la noi şi nu ştim ce să facem. Mă chinui să scot proiecte la licitaţie şi nu vine nimeni. Nu vine din cauza bâlbâielilor legislative”, a concluzionat Gheorghe Flutur.