Liberalii suceveni, în frunte președintele CJ, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu și deputatul Ioan Bălan, au demarat sâmbătă dimineață campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la cel de-al doilea mandat la Președinția României.
Startul campaniei s-a dat de la kilometrul 0 al Sucevei, de pe esplanada centrală, în mijlocul unui număr mare de suceveni, care i-au primit cu prietenie și i-au asigurat de sprijinul lor în alegerile care se apropie.
“Astăzi a început campania de strângere de semnături, pentru candidatura domnului președinte Klaus Iohannis, pentru al doilea mandat la Președinția României.
Alături de colegii mei liberali am discutat cu sucevenii care au trecut în zona cortului amplasat pentru strângerea de semnături, care ne-au primit cu căldura și au semnat pe listă cu plăcere.
România și românii au nevoie ca domnul Klaus Iohannis să fie în continuare președintele României, fiind singura garanție ca România să fie apreciată în Europa și în lume, ca să construim ROMÂNIA NORMALĂ. Așa să ne ajute Dumnezeu ! KLAUS IOHANNIS, PREȘEDINTE!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Startul campaniei pentru alegerile prezidențiale s-a dat sub “privirile” făuritorilor României Mari – personalități sărbătorite în cadrul Centenarului Unirii, afișate pe Casa de Cultură.