Tragedie cumplită într-o familie din Broșteni: copil strivit de TAF-ul condus de tatăl său
Vineri, 9 August 2019 (12:02:12)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O cumplită tragedie s-a petrecut joi într-o gospodărie din satul Dârmoxa, orașul Broșteni. Un copil în vârstă de un an și șapte luni de zile a murit călcat de un tractor forestier condus de tatăl său. Nenorocirea s-a produs în curtea familiei. Joi, în jurul orei 11.00, Poliția Broșteni a fost sesizată de faptul că un copil în vârstă de un an și câteva luni a fost călcat cu un utilaj forestier, micuțul fiind în drum spre Unitatea de Primiri Urgențe Vatra Dornei împreună cu părinții acestuia. Din păcate, copilul avea leziuni prin strivire mult prea grave pentru a se mai putea face ceva. Din cercetările ulterioare ale polițiștilor a rezultat că un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Dârmoxa, efectua lucrări de nivelare a interiorului curții imobilului proprietate personală cu un TAF, în imobil fiind soția sa, în vârstă de 20 de ani și copilul lor de 1 an și 7 luni de zile. Copilul, scăpat o clipă din supraveghere, s-a îndreptat în grabă spre utilajul forestier din curte, fără a fi observat la timp de către tatăl său. Din păcate, copilul a ajuns sub roțile utilajului.
Vizualizări articol: 1853 | | Notează articolul: Tragedie cumplită într-o familie din Broșteni: copil strivit de TAF-ul condus de tatăl său0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.