Un accident rutier în care a fost implicată o cisternă, a avut în această dimineață pe podul care traversează Valea Gorjan pe DN 17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Într-un loc în care au avut loc multe accidente de-a lungul timpului, o cisternă autotren a derapat pe drumul umed din cauza ploii și a lovit parapetul metalic al podului. Din primele cercetări efectuate de către polițiști, vinovat de producerea accidentului se face șoferul autocisternei, care nu a adaptat viteza autotrenului la condițiile de drum. Până la îndepărtarea mașinii de mare tonaj de pe pod, traficul rutier a fost restricționat în zonă, circulația mașinilor fiind redirecționată pe vechiul traseu al șoselei. La fața locului au fost mobilizați lucrătorii Sucursalei de Drumuri Naționale din Districtul Ilișești, care au aruncat nisip și au îndepărtat resturile rămase în urma impactului cu parapetul metalic, care a fost avariat odată cu cabina autocisternei.