Un tânăr în vârstă de 23 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 01.40, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DC „Câmp”, din comuna Vicovu de Jos, autoturismul condus de un localnic de 23 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.