La Câmpulung Moldovenesc s-a desfăşurat, în perioada 1-4 august, tabăra de vară ,,Spune Stop Traficului de Persoane”, inițiată de Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Suceava, cu sprijinul Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului" Câmpulung Moldovenesc.
La activitate au participat 15 adolescente cu vârste cuprinse între 13-18 ani din cadrul centrelor de plasament din Suceava, Gura Humorului şi Fundu Moldovei. Acţiunea a avut ca scop informarea și sensibilizarea tinerilor ce beneficiază de o formă de protecție socială cu privire la riscurile asociate fenomenului traficului de persoane. Adolescentele au realizat desene și pancarte cu mesaj antitrafic , iar materialele au fost premiate la finalul activității cu materiale promoționale cu mesaj antitrafic (tricouri, şepci, ghiozdane și tricouri).
Activitățile au fost susținute de specialiști din cadrul Fundației ,,Te aud România", Asociația Iochebed Suceava (tema abordată fiind ,, Adolescență fără griji"), Direcția de Sănătate Publică Suceava (Riscurile consumului de alcool şi tutun), precum și CPECA Suceava. Judecătorul Ioana Rusu a vorbit despre răspunderea penală a adolescenților, iar specialiștii din cadrul Institutului pentru Parteneriat Social Bucovina Suceava au subliniat importanța voluntariatului.
Fundația ,,Te aud România” a sprijinit accesul tinerelor la diferite activități sportive (tir cu arcul, paintball, tiroliană etc. ) în Centrul de Agrement Ariniș din Gura Humorului.
Specialiști din cadrul CR Suceava, respectiv inspectorii Moisoiu Mihai și StadlerLaura, impreună cu comisar de poliție Orza Liliana, au vorbit despre riscurile asociate traficului de persoane, despre vulnerabilitatea în fața acestui fenomen, dar şi despre modalități de prevenire. Toate aceste acţiuni au fost îmbinate cu activități nonformale, respectiv exerciții de acqua-gym, dar și trasee montane pe muntele Rarău, tinerele escaladând Vf. Pietrele Doamnei.