Un bărbat beat, fără permis de conducere, a distrus cu maşina un gard, apoi a plecat de la locul accidentului.
Incidentul a avut loc marţi, în jurul prânzului, la Frătăuții Noi.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DC Frătăuții Noi un autoturism care prezenta avarii ca urmare a impactului cu gardul unui imobilul.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 57 de ani, care a recunoscut fapta comisă.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, se precizează în comunicatul poliţiei.