Judecătorul Cristinel Grosu a fost numit în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Suceava de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Grosu va începe pe 15 iulie un mandat de trei ani în această funcţie. Hotărârea Secţiei pentru judecători din cadrul CSM vine în urma concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor, organizat de CSM în perioada 12 aprilie – 20 iunie.
Începând cu aceeaşi dată, de 15 iulie, judecătorul Cristinel Grosu va deţine şi funcţia de purtător de cuvânt al Curţii de Apel Suceava.