Femeie accidentată mortal de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate
Sâmbătă, 29 Iunie 2019 (12:50:21)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O femeie în vârstă de 67 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a murit la câteva ore după ce a fost lovită de mașina condusă de un șofer care avea o alcoolemie imensă. Accidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 22.00, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei. Din primele cercetări ale poliției rezultă că Florin Popa, în vârstă de 44 de ani, din comuna Dorna Arini, aflat la volanul unui VW, a surprins-o și accidentat-o pe Viorica P., de 67 de ani, localnică, care traversa prin apropierea unei treceri de pietoni (pe parcursul anchetei urmează a se stabili clar unde s-a produs impactul). Femeia a ajuns în stare gravă la spitalul din Vatra Dornei, unde a decedat, aproximativ trei ore mai târziu. Conducătorul auto a fost testat cu aparat etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei. Această alcoolemie înseamnă în mod normal o concentrație de 3 la mie în sânge. Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și ucidere din culpă.Din păcate, nu putem să nu constatăm că s-a produs inevitabilul pe șoselele din județ, având în vedere că zilnic poliția prinde în trafic astfel de șoferi pericol public, cu alcoolemii imense.
Vizualizări articol: 4839 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Femeie accidentată mortal de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.