La Muzeul Satului Bucovinean poate fi vizitată, în perioada 28 iunie – 28 septembrie, Expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren”, expoziţieorganizată pe baza bunei colaborări între Muzeul Olteniei, prin Secţia de Etnografie (Casa Băniei) şi Muzeul Bucovinei din municipiul Suceava.
Expoziţia reuneşte documente originale, fotografii, scrisori, tablouri, diverse obiecte personale din Colecţia Maria Tănase aflată în patrimoniul instituţiei craiovene, ce cuprinde peste 1.300 de piese legate de viaţa şi activitatea marii artiste. Publicul sucevean şi nu numai are ocazia să vadă certificatele de naştere, de căsătorie şi de deces ale artistei, manuscrise, piese cu dedicaţii, schiţe pentru costumele de seară, legitimaţii şi atestate, cartea de muncă, testamentul, fotografii cu momente din viaţa personală, fotografii cu Bucureştiul de altădată etc.