Cu o zi mai devreme decât obiceiul împământenit, Moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au fost scoase din Biserica Sf. Gheorghe, acolo unde sălășluiesc peste an, și depuse la primele ore ale dimineții de sâmbătă în baldachinul din curtea mănăstirii. Timp de trei zile, credincioșii de pretutindeni sunt așteptați în perelinaj la Moaștele Sfântului Ioan cel Nou, într-un circuit organizat împreună cu jandarmeria, pentru evitarea aglomerării. Sicriul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost scoase în acest an cu o zi mai devreme, reprezentanții bisericii explicând că s-a luat această decizie întrucât duminică dimineață este slujbă și ar fi fost mai greu de organizat depunerea sicriului în baldachinul din curtea mănăstirii. În același timp, fiind vorba de zilele de sfârșit de săptămână, credincioșii pot ajunge mai ușor la Manastirea Sf Ioan cel Nou, bucurându-se astfel de o zi ân plus de priveghere.
Elena este din Suceava și a ajuns sâmbătă dimineață, printre puținii credincioși care se aflau în curtea mănăstirii, la racla cu Moaștele Sf, Ioan cel Nou, care, după cum ne-a declarat chiar ea, i-a fost de mare ajutor în viață. ”Nepoata mea m-a anunțat că racla cu Moaștele Sfântului au fost scoase azi, dis de dimineață și am venit cu dragoste și credință să-i cerem ajutorul. Tot ce mi-am pus în gând de-a lungul timpului pentru a realiza, s-a adeverit cu sprijinul Sf. Ioan cel Nou, care ne-a ajutat de fiecare dată.”
Credincioșii sunt așteptați pentru rugăciune în aceste zile, în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, unde duminică seara, la ora 18.00, va avea loc Slujba de Priveghere. Luni dimineața, în ziua marei sărbători, la primele ore ale dimineții se va face Sf. Maslu, Aghiasma, după care se va face Acatistul Sf. Ioan Botezătorul, urmat de Acatistul Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Va urma apoi Sfânta Liturghie, la care vor participa 7 Inalți Ierarhi ai bisericii, punctul culminant al marii sărbători fiind atins la orele prânzului, în timpul Marii procesiuni cu Moaștele Sf. Ioan cel Nou pe străzile orașului Suceava.