Joi, 20 iunie, de la ora 17.00, Galeria „Ion Irimescu” Suceava va găzdui vernisajul expoziției de tapiserie „Oda Bucuriei”, a artistei plastice Marcela Larionescu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Suceava.
Marcela Larionescu este reprezentantă a tapiseriei contemporane românești, cu expoziții personale în România și Ucraina, nelipsită de la majoritatea Saloanelor Naționale de Tapiserie, de la bienale și trienale de artă și de la expoziții românești, organizate în străinătate.
Artista Lucia Pușcașu, tapiser, a menționat că ”prin creațiile realizate în tehnicile haute lisse, împletit, croșetat și colaj textil, artista aduce un omagiu și un cântec vieții, naturii cu toate formele ei frumoase și pline de armonie. Vă așteptăm cu drag să fim alături de colega noastră, care cântă <Oda bucuriei>, să ne încânte, dar și pentru că împlinește o frumoasă vârstă”.