Începând de de luni, 10 iunie, accesul și ieșirea din parcările subterane din centrul Sucevei se vor face printr-un sistem de acces cu bariere, prin emiterea unui tichet de parcare și plata acestuia.
„Se pot utiliza monede și bancnote de 1, 5 și 10 lei, aparatul fiind prevăzut să ofere rest. Pentru a încuraja folosirea parcărilor subterane, taxarea este de 1 leu/oră, față de cele supraterane, unde se plătesc 2lei/oră.
Riveranii vor putea achiziționa abonamente în continuare, iar cei care au deja, trebuie să solicite Primăriei Suceava eliberarea cardului de acces”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi, care s-a ocupat de implementarea acestor sisteme noi.
Mai mult, în perioada imediat următoare, după efectuarea testelor, va intra în funcțiune sistemul de plată prin sms/aplicație/card, serviciul fiind achiziționat deja.
După cinci ani de gratuitate, din aprilie 2019, parcările subterane din Centru (una de 107 locuri iar cealaltă de 55) au devenit cu plată, inițial aplicându-se aceleași tarife ca la parcările cu plată supraterane - 2 lei/oră.
Ulterior, deoarece parcările subterane erau mai mult goale, taxa de utilizare a acestora a fost redusă la jumătate, adică 1 leu/oră.
Taxarea cu ora a locurilor de parcare se aplică de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08.00 – 20.00. În afara programului stabilit, adică seara și noaptea, timp de 12 ore, dar și duminica, utilizarea parcărilor subterane și a celor supraterane este gratuită.