Un bărbat din municipiul Iaşi şi-a pierdut joi viaţa într-un accident nefericit, după ce cala platformei unui camion a căzut peste el. Accidentul a fost anunţat la 112 de un angajat al unui atelier de reparaţii.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma cercetărilor s-a stabilit că joi, la sediul atelierului de reparaţii s-a prezentat un angajat al unei societăţi din Iaşi, în vederea preluării unui autocamion al firmei, care fusese adus cu o zi înainte pentru reparaţii. Bărbatul era însoţit de un vecin, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Iaşi, care urma să se întoarcă la Iaşi cu autoturismul cu care cei doi au venit la Suceava.
Cei doi s-au deplasat, împreună cu şeful atelierului, în parcarea de lângă service pentru a verifica sistemul hidraulic de acţionare al calei platformei camionului, la care au fost efectuate reparaţii. În acest sens, angajatul societăţii din Iaşi a desfăcut centura de siguranţă a calei, moment în care aceasta a căzut instantaneu şi l-a lovit în cap pe bărbatul în vârstă de 38 de ani, ce se afla în spatele platformei. În urma impactului acesta a rămas imobilizat sub cală, iar echipajul medical sosit la faţa locului a constatat că a decedat.
Cauza a fost discutată cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a opinat că nu se impune indisponibilizarea camionului şi nici alte măsuri.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.