Patru persoane au fost rănite în această dimineaţă după ce trenul care circulă pe ruta Suceava – Putna a lovit un tir încărcat cu cherestea. Evenimentul s-a produs la Dorneşti, iar cele patru persoane rănite nu au fost încarcerate. La faţa locului a fost trimisă o autospecială SMURD şi una pentru descarcerare, dar şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.
Cele patru persoane rănite au fost transportate la spital pentru a fi evaluate de medicii de la urgenţe.