În cadrul programului "Școala Altfel", la Colegiul Silvic "Bucovina" Câmpulung Moldovenesc s-a desfășurat marți, 28 mai, cea de-a IV-a ediție a Crosului Colegiului Silvic, un concurs cu premii în vouchere și produse, dedicat elevilor și profesorilor acestui colegiu, cros izvorât din pasiunea pentru alergare a profesoarei Carmen Ciurușniuc. Au luat startul peste 100 de elevi. Pentru că traseul se afla în afara perimetrului școlii, un echipaj al Poliției Locale și al Jandarmeriei a însoțit alergătorii și a asigurat buna desfășurare a evenimentului. Prin această acțiune, susține prof. Alina Cuciurean, directorul Colegiului Silvic "Bucovina", „dorim să promovăm mişcarea în aer liber în rândul tinerilor, să-i determinăm să fie conştienți de necesitatea de a face sport, pentru că acestea sunt atuurile pentru o viaţă activă şi sănătoasă". Elevii și profesorii care au participat la cros s-au bucurat de o zi cu soare, au făcut mișcare și s-au simțit foarte bine. A fost un eveniment reușit, ne-a spus și profesoara Carmen Ciurușniuc, fericită că și anul acesta a reușit să organizeze crosul. ”Am beneficiat de sprijinul sponsorilor, care au oferit premiile copiilor și profesorilor. Fără ajutorul acestora, acest eveniment nu ar fi posibil”, a completat inițiatoarea competiției. Anul acesta, elevul Marius Turcu a înregistrat cel mai bun timp de până acum, pentru cei 3 km alergați, și anume 10 minute și 13 secunde, urmat de eleva Mădălina Sîrbu, cu timpul de 10 minute și 53 secunde. „Zâmbetul și bucuria copiilor este cea mai bună răsplată”, a declarat prof. Carmen Ciurușniuc, organizatoarea evenimentului, care mulțumește Edelweiss Shop, Addictad, Debeli Dental Clinic, Cămara Bucovinei (pentru tortul oferit în fiecare an), Restaurant New Look , Trei Plus MDM, Reciclad'or, Asociația Județeană "Sportul Pentru Toți" Suceava, pentru tot sprijinul oferit.