Un bărbat de 51 de ani, cu alcoolemie uriaşă, ce conducea un motocultor cu semiremorcă neînregistrat, s-a izbit cu utilajul într-un gard.
Accidentul a avut loc joi după-amiază, pe raza comunei Boroaia.
Din primele cercetări, polițiştii Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea un motocultor cu semiremorcă neînregistrat sau înmatriculat pe DN 15C din direcția Fălticeni spre Târgu Neamț, un bărbat de 51 de ani din județul Botoşani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra vehiculului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat cu utilajul în gardul unui imobil din zonă.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” şi „distrugere”, se precizează în comunicatul poliţiei.