Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a marcat, vineri, aniversarea a 144 de ani de existență a PNL, în cadrul unei conferințe de presă în care a vorbit despre rolul jucat de acest partid în istoria României moderne. Deputatul a enumerat câteva dintre evenimentele în care PNL a avut rol determinant, precum instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923 și relansarea economică după criza din 1929–1933. „Este cel mai vechi partid din România”, a spus deputatul, „un partid care a scris istorie”.
„Și azi am putea scrie istorie, pe 26 mai, la alegerile europarlamentare, când avem obligația istorică de a înlătura de la putere PSD- Dragnea, partidul cel mai toxic din istorie”, a declarat deputatul Ioan Balan.