Vernisarea expoziţiei de fotografie şi lansarea albumului „Hroby (o poveste de sub Chiciura)” de Codruţ Şerban

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava găzduieşte vernisajul expoziţiei de fotografie şi lansarea albumului „Hroby (o poveste de sub Chiciura)”, semnate de lector univ. dr. Codruţ Şerban, dedicate liniei de sânge Hroby din Herghelia Lucina.

Evenimentul va avea loc marţi, 28 mai, cu începere de la ora 17.30, în holul principal al corpului A (parter).

Expoziţia a fost vernisată pentru prima dată în anul 2016, în Galeria „Theodor Pallady”, la invitaţia UAPR Iaşi.

Evenimentul, care va fi moderat de prof. drd. Raluca Schipor, îl va avea ca invitat pe Casian Balabasciuc, autorul unui text din album, şi va include un microrecital susţinut de prof. dr. Doru Albu şi conf. dr. Daniel Dragomirescu (Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi).

Codruţ Şerban: ”Povestea liniei de sânge Hroby, cea mai veche linie autohtonă de cai huţuli, începe la mai puţin de jumătate de secol de la înfiinţarea Hergheliei Lucina, când aceasta se afla încă sub conducere austriacă. Ca urmare a cererilor formulate de regimentele armatei austriece staţionate pe graniţa din Bucovina, conducerea hergheliei decide achiziţionarea unui nou armăsar, în vederea diversificării liniilor. Astfel, în anul 1898, armăsarul cumpărat de la un ţăran din satul Ciocăneşti devine întemeietorul liniei Hroby. Acest armăsar a fost activ timp de doi ani, până în 1900, iar numele liniei a fost dat de muntele şi cătunul Hrobi (Obcina Mestecănişului), ambele aflate în vecinătatea hergheliei (după Vârful Lucina, privind din zona centrală a hergheliei). Simbolul liniei este un munte (aplicat, prin dangalizare, pe partea stângă, sub numele tatălui, pentru a indica linia din care provine mama mânzului). […]Imediat după înfiinţare, linia Hroby se bifurcă în două ramuri distincte: armăsarul Hroby I şi descendenţii acestuia ajung la Herghelia Topolciansky din Cehoslovacia (astăzi, în Slovacia), iar armăsarul Hroby II continuă dezvoltarea liniei în Herghelia Lucina. În anul 1931, s-a importat un armăsar din ramura cehoslovacă, care a primit numele de Hroby V; unul dintre fiii acestuia, Hroby VIII, a fost considerat, în baza numărului de mânji produşi între 1937-1959 şi a calităţii medii a acestora, cel mai valoros armăsar din ramura cehoslovacă. În prezent, linia Hroby din Herghelia Lucina este reprezentată de armăsarii Hroby XXV (născut în anul 2006), ale cărui origini se regăsesc în Hroby I (născut în anul 1907 în Herghelia Rădăuţi), şi Hroby XXVI (născut în anul 2012), fiu al lui Hroby XXIV (2000-2015). Din punct de vedere fenotipic, huţulii din linia Hroby sunt caracterizaţi de un temperament mai vioi şi prezintă aptitudini mai bune pentru samar.

Pentru povestitorul din spatele lentilei, îndrăgostit de huţuli, interacţiunea cu armăsarii pepinieri ai liniei Hroby, în special XXIV şi XXV, a fost una deosebit de recompensatoare. Am primit, de fiecare dată, mai mult decât am putut să ofer. Fotografiile din prezentul album vorbesc despre istoria liniei Hroby, despre particularităţile fizice şi temperamentul reprezentanţilor ei şi despre interacţiunea acestora cu oamenii lor, în interiorul sau în afara hergheliei. O poveste care m-a fascinat. Sunt recunoscător că am avut şansa să o aflu şi încerc acum să o spun şi altora”.

Dr. Maria Bilaşevschi, critic de artă, UAPR Iaşi: „Codruţ Şerban capturează înţelepciunea profundă şi sufletul calului. O privire plină de sens... o mişcare aproape, care probează abilitatea artistului fotograf de a surprinde personalitatea fiecărui personaj într-o singură imagine, de a portretiza nu atât subiectul, cât atmosfera, creionând, astfel, o poveste pentru fiecare ales. Faţă de proiectele foto-documentare anterioare, Codruţ Şerban porneşte de la general – natura, peisajul, creasta muntelui, colibele răsfirate, înspre personaj, extrăgând acele detalii ce dau substanţă demersul său artistic. Expoziţia <Hroby (o poveste de sub Chiciura)>probează reuşita efortului uman ce ţinteşte frumosul, plasat întotdeauna mai sus de teluric, într-un timp ce se încăpăţânează să rămână singular.”

Casian  Balabaşciuc: „Simbol merituos al sentimentului de libertate graţie galopului lung şi dezlănţuit pe care nu şi-l reprimă niciodată în spaţiile neîngrădite, cu o prezenţă estetică de necontestat şi o inteligenţă poate mai adâncă decât i se recunoaşte, calul rămâne truditorul de neînlocuit care a purtat peste vremuri povara progresului societăţii omeneşti şi a istoriei sale. Toate aceste afirmaţii şi încă multe alte înţelesuri sunt zugrăvite în legătura subtilă şi trainică dintre măruntul şi inimosul cal huţul şi stăpânul său, omul de la munte, cel care ştie mai bine ca oricine valoarea şi preţul libertăţii. Pentru acesta, calul este parte din familie, prieten şi confident, ajutor de neînlocuit şi părtaş de încredere. Muncind din greu pentru şi alături de stăpânul său, calul huţul rămâne un exemplu de devotament şi rezistenţă într-o lume adesea ostilă. Măcar pentru câteva clipe să ne oprim pentru a-l privi cu recunoştinţă, în toată splendoarea şi măreţia sa, ca pe un erou demn de aprecierea şi admiraţia noastră.”