Un tânăr de 21 de ani, care a condus o maşină în timp ce era băut bine, a fost prins de poliţişti după ce a ajuns cu maşina într-un şanţ.
Marţi, la ora 22.39, Postul de poliție Arbore a fost sesizat despre faptul că pe raza comunei a avut loc un eveniment rutier, respectiv un autoturism a intrat într-un șanț.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autoturismul implicat în eveniment și pe conducătorul acestuia, un localnic de 21 de ani, care a declarat faptul că, în timp ce se deplasa spre domiciliu, maşina a derapat și a intrat în șanț.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.