Șoferul unui autoturism a scăpat teafăr, după ce parapetul metalic în care a intrat a pătruns prin parbriz și a ieșit prin luneta autoturismului. În urma accidentului grav, șoferul a scăpat cu răni ușoare, fiind transportat la spital.
Accidentul a avut loc joi după amiază, în zona comunei Pojorâta, pe DN 17. Șoferul unui autoturism Opel, care circula în jurul orei 15.00 prin zona comunei Pojorâta, a pierdut la un moment dat controlul asupra direcției și a intrat frontal cu mașina în parapetul metalic longitudinal de pe marginea drumului. Din cauza vitezei, impactul a fost atât de puternic, încât parapetul metalic a pătruns prin zona motorului, a trecut prin parbrizul mașinii, a traversat-o longitudinal, după care a ieșit prin lunetă. Chiar dacă parapetul metalic a ieșit prin partea din spate a mașinii preț de câțiva metri, mașina făcând o cursă de circa 10 metri cu parapetul trecând prin interior, șoferul mașinii a scăpat cu câteva răni ușoare, fiind preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spital. Pentru a nu se crea confuzie, în fotografiile surprinse mașina este de culoare verde, iar partea din spate, haionul, are culoarea roșie. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă. Balustrada implicată în accident fusese schimbată în timpul săptămânii trecute, după ce fusese distrusă în urma unui alt accident, petrecut în același loc.