Peste 1.200 de copii vor participa la Festivalul „Voinicelul”, la Iulius Mall
Joi, 16 Mai 2019 (13:17:48)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La Iulius Mall Suceava urmează câteva zile cu muzică și activități creative pentru copii. Și în acest weekend, copiii sunt vedete, fie că participă la spectacolul dedicat ritmului, prilejuit de festivalul „Voinicelul”, sau la atelierele de îndemânare. Vineri și sâmbătă, pe 17 și 18 mai, de la ora 08.30, în Iulius Mall Suceava se va instala atmosfera jucăușă a evenimentelor cu și pentru copii. Și asta pentru că pe scena de la etajul mall-ului, peste 1.200 de copii talentați vor performa în cadrul etapei zonale a celei de-a XVII-a ediții a Festivalului-concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul”. Timp de două zile, micii artiști vor încânta publicul și juriul cu momente artistice, dintre cele mai variate: grupuri vocale, soliști, recitatori, fantezie coregrafică, dansuri populare, moderne, sportive sau de caracter. Cei mai buni dintre ei vor reprezenta orașul în etapa județeană. Festivalul – concurs „Voinicelul” este organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, în colaborare cu Iulius Mall Suceava, scopul evenimentului fiind încurajarea și promovarea copiilor cu potențial artistic, încă de la vârsta preșcolară, precum și valorificarea obiceiurilor și tradiţiilor românești.De vineri până duminică inclusiv, parterul Iulius Mall Suceava găzduiește o nouă ediție a Târgului Handmade. Numeroși expozanți le vor propune clienților să aleagă obiecte unicat, lucrate manual, cu multă măiestrie. Amatorii de articole handmade pot alege podoabe, cutii de bijuterii, tablouri, cosmetice naturale, accesorii vestimentare și multe altele.Sâmbătă, la Iulius Mall Suceava, sunt programate două noi sesiuni ale atelierelor de creație. De la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, specialiștii Creativ & Deco îi vor învăța pe cei mici cum să realizeze tablouri decorative, care să reprezinte familia lor. Materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall Suceava, iar creațiile vor înfrumuseța camerele micilor artiști, pentru că le vor fi oferite cadou. Participarea este gratuită, iar înscrierile se vor putea realiza în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info Iulius Mall Suceava.
Vizualizări articol: 1126 | | Notează articolul: Peste 1.200 de copii vor participa la Festivalul „Voinicelul”, la Iulius Mall0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.