Salonul Literaturii Române din Bucovina, ediţia a XVI-a, la Biblioteca Bucovinei
Miercuri, 15 Mai 2019 (11:08:09)La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Sala de artă „Elena Greculesi”, va avea loc vineri, 17 mai, cu începere de la ora 11:00, Salonul Literaturii Române din Bucovina, ediţia a XVI-a. În cadrul evenimentului organizat de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, respectiv în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și Alexandria Librării Suceava, vor avea loc mai multe momente, respectiv: "In memoriam George Muntean" – medalion prezentat de Doina Cernica, lansări de carte: Elena Pintilei, "I.G. Sbiera. Album de familie", prezentare de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu; Susana Tamaro, "Ascultă glasul meu", traducere de Doina Cernica și Elena Caraboi; prezentare de Doina Cernica și Maria Toacă (Cernăuți), Ana Maria Halupneac, "Perlele sufletului"; un recital de muzică și poezie Ana Maria Halupneac, muzică de Constantin Nesterenco (Soroca, Rep. Moldova); şi alocuțiuni ale invitaților: „Activitatea editorială din regiunea Cernăuți, din a doua jumătate a anului 2018 – prima jumătate a anului 2019” – prezintă Elena Mihai, Director Sistemul centralizat de biblioteci al raionului Herța, Regiunea Cernăuți; „Frontiera literară: călătoria cărților românești” – prezintă Ivanna Lughina, Director Sistemul centralizat de biblioteci al raionului Storojineț, Regiunea Cernăuți.Moderator: Alexandru Ovidiu Vintilă. Cu acest prilej, pe holul bibliotecii va fi organizată și o consistentă expoziție de carte, în care se vor regăsi aparițiile editoriale din zona Bucovinei din perioada 2018-2019.
Vizualizări articol: 1033 | | Notează articolul: Salonul Literaturii Române din Bucovina, ediţia a XVI-a, la Biblioteca Bucovinei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.