Un tânăr motociclist de 18 ani s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost urmărit în trafic de polițiști și imobilizat, aceștia constatând că acesta nu avea permis de conducere, iar motocicleta pe care o conducea nu era înmatriculată.
Incidentul s-a petrecut joi la prânz, când o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, care se afla în zona DN 17A din comuna Sucevița, la intersecția cu DC Voievodeasa, a efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete marca Aprilia Pecaso, fără numere de înmatriculare, care se deplasa dinspre comuna Marginea către comuna Sucevița. Conducătorul vehiculului nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, continuându-și deplasarea în viteză spre centrul comunei Sucevița. Polițiștii au plecat imediat în urmărirea motocicletei, având semnalele acustice și luminoase de pe autospeciala de poliție în funcțiune, concomitent cu somarea conducătorului acesteia prin portavoce. Conducătorul motocicletei a fost urmărit pe DN 17A, prin comuna Sucevița, pe o distanță de circa 25 km. La un moment dat, ajungând în zona Palma, motociclistul a efectuat manevra de întoarcere, continuându-și deplasarea, tot pe DN 17A, înapoi spre comuna Sucevița. După o altă porțiune de drum parcursă, într-o curbă la dreapta, conducătorul motocicletei a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a pătruns în șanțul din partea stângă a direcției de mers Palma-Sucevița. Conducătorul motocicletei a fost blocat și apoi imobilizat de polițiști, aceștia constatând că este vorba de un tânăr de 18 ani din comuna Sucevița. În urma verificărilor făcute s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată. Pe numele său a fost deschis un dosar penal, acesta fiind cercetat în continuare pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat”.