Elevii suceveni duc mai departe tradiţia rezultatelor bune obţinute în domeniul astronomiei şi astrofizicii.
La Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică din acest an, desfăşurată la Breaza, judeţul Prahova, în perioada 18-21 aprilie, lotul sucevean a obţinut un premiu I, trei menţiuni din partea Ministerului Educaţiei, medalii din partea Societăţii Române de Fizică (SRF), iar trei elevi s-au calificat în lotul naţional lărgit.
Premiul I şi medalie de aur au fost obţinute de Paul Florin Rebenciuc, din clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, pregătit de profesorii Sorin Golda şi dr. Petru Crăciun (Palatul Copiilor Suceava). De asemenea, Paul a obţinut calificarea în lotul lărgit de seniori pentru etapele superioare ale competiţiei.
David Cornel Turturean, din clasa a X-a, tot de la Colegiul „Ştefan cel Mare”, a fost distins cu Menţiune din partea Ministerului Educaţiei, medalie de argint şi este în cărţi pentru lotul restrâns de seniori al României pentru olimpiadele internaţionale. Elevul este pregătit de profesorii Sorin Golda şi dr. Petru Crăciun.
În lotul lărgit de juniori s-a calificat Dragoş Andrei Sîrghi (clasa a VIII-a, Colegiul „Ştefan cel Mare”), pregătit de prof. de fizică Carmen Amorăriţei şi dr. Petru Crăciun. El a obţinut Menţiune din partea ministerului şi Medalie de argint din partea Societăţii Române de Fizică (SRF).
Un alt premiu - Menţiune de la minister şi Medalie de argint SRF – a mers la Maurizio Pavel (clasa a IX-a, Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare”), pregătit de prof. de fizică Florin Cojocaru şi de prof. dr. Petru Crăciun.
Ioan Babiuc (clasa a IX-a, Colegiul „Ştefan cel Mare”) s-a întors cu Medalie de Bronz SRF, elevul fiind coordonat de profesorii Florin Cojocaru şi Petru Crăciun.
Menţiune de onoare din partea SRF au primit Sabina Dumistrăcel (clasa a XII-a, Colegiul „Ştefan cel Mare”, prof. Carmen Amorăriţei, prof. Petru Crăciun) şi Mihai Caunii (clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc" Rădăuţi, prof. Marcel Colibaba, prof. Petru Crăciun).