Municipalitatea suceveană pune la dispoziţie finanţări nerambursabile de aproape un milion de euro, pentru finanţarea activităţilor sportive şi culturale din 2019.
„Primăria municipiului Suceava sprijină şi în acest an sectorul sportiv, dar şi pe cel cultural prin finanţări nerambursabile, având alocate sumele de 4.050.000 de lei pentru sport şi 100.000 de lei pentru cultură”, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi, care a făcut parte din comisia pentru aprobarea fondurilor nerambursabile, întrunită miercuri.
„Comisia a declarat câştigătoare doar două proiecte depuse: proiectul în sumă de 1.500.000 de lei al celor de la Clubul <Foresta> şi pe cel al Asociaţiei <Arcanul USV>, în valoare de 60.000 de lei. Celelalte proiecte depuse, însumând 2.430.000 de lei, ale Clubului Sportiv Universitatea Suceava, Clubului Sportiv Municipal (atletism, rugby, volei, canotaj, hochei, lupte, tir sportiv/arc, box), Asociaţiei <Baschet Club Castorii>, Clubului Sportiv <Select> şi Asociaţiei <Mereu Tineri> au fost eligibile, dar nu au putut fi declarate câştigătoare, nefiind îndeplinită condiţia din Legea 350/2005 de a fi minimum doi participanţi la licitaţie”, a precizat viceprimarul Sucevei.
Cele două proiecte validate (Foresta şi Arcanul USV) vor fi supuse votului în cadrul Şedinţei de Consiliu Local de joi, 18 aprilie, iar celelalte, într-o şedinţă ulterioară.