Sucevenii sunt așteptați la Târgul Internațional de Carte, de la Universitate, pe 9 și 10 mai
Marţi, 16 Aprilie 2019 (11:19:13)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava aduce la cunoștinţa publicului sucevean organizarea celei de a VI-a ediții a Salonului Internațional de Carte “Alma Mater Librorum”, în perioada 9-10 mai 2019.Salonul Internaţional de Carte al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este singurul eveniment de acest gen organizat într-o universitate din România. Această ediție se înscrie în cadrul manifestărilor prilejuite de “Anul cărții în România”, fiind integrată proiectului „România citește”.Evenimentul este susținut de Ministerul Educației Naționale şi, ca în fiecare an, va fi organizat în Holul central din Corpul A al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.Deschiderea Salonului Internaţional de Carte va avea loc joi, 9 mai , ora 9:30. Potrivit organizatorilor, până la această dată, în programul Salonului de Carte „Alma Mater Librorum” s-au înscris peste 20 de edituri din țară și străinătate, librării și case editoriale. Programul include lansări de carte, conferințe, prezentare de noutăți editoriale, expoziții de artă plastică, momente culturale, momente dedicate cărții străine.Vineri, 10 mai, începând cu ora 11:30 va avea loc acordarea diplomelor Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum: Diploma de participare; Diploma Cea mai importantă donație; Diploma Cel mai prolific autor; Diploma Cartea Salonului-carte străină; Diploma Cartea Salonului-carte românească; Diploma Cel mai fidel cititor al Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava; Diploma Invitatul de Onoare al celei de a VI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum; Diploma Cea mai vândută carte a Salonului.”Așteptăm publicul sucevean să participe la toate momentele programului Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, ediţia a VI-a, 9-10 mai 2019”, spun organizatorii.
Vizualizări articol: 1395 | | Notează articolul: Sucevenii sunt așteptați la Târgul Internațional de Carte, de la Universitate, pe 9 și 10 mai0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.