Şoferi beţi, traşi pe dreapta de poliţie
Marţi, 16 Aprilie 2019 (12:12:52)Doi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan băuţi şi au fost traşi pe dreapta de poliţie. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 21.00, patrula Secției Poliție Rurală 8 Adâncata a oprit pentru control pe un DC neclasificat din comuna Adâncata autoturismul condus de un bărbat de 38 ani, din municipiul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.În noaptea de luni spre marţi, la ora 00.45, polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală 14 Vama au oprit pentru control pe strada 9 Mai, din comuna Vama, autoturismul condus de un localnic de 19 ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Şoferi beţi, traşi pe dreapta de poliţie.
Vizualizări articol: 1402 | | Notează articolul: Şoferi beţi, traşi pe dreapta de poliţie0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.