Luni, 15 aprilie 2019, în prima zi a Şcolii Altfel, elevii, profesorii şi părinţii Şcolii Gimnaziale Corocăieşti au sărbătorit împreună Ziua mondială a artei. Activităţile au fost desfăşurate în prezenţa invitatului special, graficianul şi caricaturistul Mihai Pânzaru PIM, care a propus elevilor un concurs cu tema Portretul. Participanţii, care au fost atât copii de la clasele primare, cât şi de la clasele gimnaziale, au dat dovadă de creativitate şi expresivitate în transpunerea prin culoare şi formă a ideilor artistice. În cadrul aceleiaşi activităţi, elevii au avut oportunitatea de a participa şi la alte două secţiuni: Benzi desenate şi Primăvara în sărbătoare.
În calitate de preşedinte al juriului, Mihai Pânzaru PIM a apreciat activitatea şi implicarea micilor artişti şi a oferit elevilor care s-au clasat pe primele trei poziţii un portret schiţat pe loc în semn de apreciere pentru micile lor creaţii care au fost realizate în această zi atât de importantă pentru arta internaţională.
Activitatea s-a încheiat cu un moment de vals la care au participat toţi cei care au dorit să sărbătorească prin dans această zi.