S-a urcat la volan, deşi nu are permis, şi a intrat cu maşina în gard
Luni, 8 Aprilie 2019 (11:42:18)Aventura unui bărbat care s-a urcat la volan deşi nu are permis de conducere s-a terminat prost pentru acesta, după ce a intrat cu maşina într-un gard, iar poliţia i-a făcut dosar penal. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 09.25, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a identificat pe DN 17A, pe raza comunei Sadova, un autoturism care a intrat în coliziune ușoară cu gardul împrejmuitor al unei cabane din zonă și pe conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din comuna Sucevița.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto, autoturismul fiindu-i încredințat de soția sa, o femeie de 38 de ani din aceeași localitate, care se afla în calitate de pasager în autoturism.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 39 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar femeia de 38 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1341 | | Notează articolul: S-a urcat la volan, deşi nu are permis, şi a intrat cu maşina în gard0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.