Parcul din intersecţia de la Nordic, din municipiul Suceava, va fi transformat într-o oază de verdeaţă şi relaxare, prin reamenajarea zonei şi refacerea fântânii arteziene.
„Până la sărbătorile pascale se vor termina lucrările de reparaţii ale fântânii arteziene de la Nordic. Esplanada din jurul acesteia va fi redecorată cu bănci noi şi ghivece cu plante şi arbori”, a anunţat viceprimarul Marian Andronache, care a precizat că înlocuirea băncilor existente, fără spătar, a fost solicitată de către persoanele în vârstă, deoarece nu se pot odihni bine pe ele.
Viceprimarul PMP, Marian Andronache, responsabil şi de spaţiile verzi din oraş, a menţionat că angajaţii Direcţiei Domeniului Public lucrează zilele acestea la amenajarea peluzelor stradale afectate de sarea din materialul antiderapant împrăştiat în timpul iernii.
„În paralel se plantează în municipiu panseluţe achiziţionate la preţul de 0,89 lei/buc., precum şi la confecţionarea unor ghivece în atelierul propriu, în care se vor planta arbuşti şi arbori tuia, arţar şi petunia, care vor fi amplasate pe esplanada din centrul Sucevei”, a adăugat Marian Andronache.
Pentru înfrumuseţarea Sucevei în primăvara acestui an sunt pregătite numeroase răsaduri de flori – 90.000 de begonii, 76.000 de petunii, 20.000 de muşcate, 2.000 de cana indica, 5.000 de dalii, 5.000 de impatiens.
Plantarea acestora va începe după data de 1 mai.
Alte lucrări care se desfăşoară în municipiu în această perioadă sunt cele de vopsire a mobilierului urban, inclusiv bănci şi garduri de protecţie.