Un tânăr de 18 ani, din oraşul Vicovu de Sus, s-a sinucis luni, fiind găsit spânzurat chiar de tatăl său.
Din primele cercetări ale poliţiei a rezultat faptul că tânărul a plecat de acasă în jurul orei 17.00, pentru a face unele activităţi în jurul gospodăriei. În jurul orei 19.00, tatăl său a ajuns acasă de la serviciu şi l-a căutat. Negăsindu-l, membrii familiei au început să îl strige, iar ulterior l-au căutat în proximitatea locuinţei, moment în care tatăl şi-a găsit fiul spânzurat într-o şură părăsită.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a constatat şi declarat decesul.
Trupul tânărului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuţi în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă.