Copilă de 11 ani, accidentată pe trecerea de pietoni. Şoferul a plecat de la faţa locului
Joi, 28 Martie 2019 (11:23:58)O copilă în vârstă de 11 a fost accidentată miercuri pe trecerea de pietoni, iar şoferul a plecat de la faţa locului. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 13.27, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, un localnic de 41 de ani a surprins și accidentat o minoră de 11 ani din aceeași localitate care traversa regulamentar strada, pe trecerea pentru pietoni, după care a plecat de la fața locului. Ulterior, în jurul orei 17.10, întrucât acuza dureri, minora a fost transportată la spital, conducătorul auto implicat în accident fiind identificat de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1874 | | Notează articolul: Copilă de 11 ani, accidentată pe trecerea de pietoni. Şoferul a plecat de la faţa locului0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.