Sâmbătă, 23 martie, au fost replantaţi cireşii pe marginea drumului naţional 2H, care merge de la Vicov spre Putna, în locul celor care au fost tăiaţi zilele trecute. A fost o acţiune de voluntariat iniţiată de firma care a obţinut contractul pentru tăierea pomilor. Cu acest prilej, peste 100 de cireşi altoiţi, aduşi tocmai de la Aiud, au fost plantaţi, iar peste câţiva ani vor da în rod. Practic, emblematicul drum al cireşilor spre Putna a fost refăcut, iar peste câţiva ani vor putea fi admiraţi de cei care vor merge spre locul unde îşi doarme somnul de veci marele domnitor Ştefan cel Mare.
Acţiunea de sâmbătă nu ar fi putut fi posibilă fără implicarea lui Narcis Prindii, un om pentru care acesta este un proiect de suflet. Printre cei care s-au implicat în acţiunea de voluntariat de replantare a cireşilor s-au numărat cinci silvicultori de la Ocolul Silvic Putna, primarul şi viceprimarul din Putna, reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, dar şi reprezentanţi ai partidului Uniunea pentru Bucovina.
Trebuie subliniată şi contribuţia celor de la mănăstirea Sihăstria Putnei într-un proiect care va dăinui zeci de ani.
Pe o parte dintre pomi au fost legate mesaje special concepute pentru acest eveniment: „SOS. Şi eu am plantat un cireş aici. Tu doar ajută-l să crească frumos”.