Peste 20 de şoferi au ajuns în arest, în mai puţin de o lună, pentru infracţiuni la regimul rutier
Marţi, 12 Martie 2019 (14:23:10)Peste 20 de şoferi au ajuns în arest, în mai puţin de o lună, pentru infracţiuni la regimul rutier. IPJ Suceava a iniţiat, de la jumătatea lunii februarie, un amplu Program de prevenire a accidentelor rutiere, acţiune în cadrul căreia şoferii care au călcat pe bec au fost băgaţi la răcoare. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, "mulți dintre aceștia au săvârșit infracțiuni în concurs – conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului, refuz recoltare probe biologice etc. Deși măsurile ferme dispuse de polițiști au fost intens mediatizate tocmai în vederea responsabilizării și conștientizării consecințelor în plan juridic și personal generate de nesocotirea legislației rutiere, în continuare există șoferi care săvârșesc infracțiuni la regimul rutier și pun în pericol atât propria viață cât și integritatea celorlalți participanți la trafic". Și în cursul zilei de luni au fost dispuse măsuri privative de libertate față de doi șoferi.Un prim șofer a fost reținut luni pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” după ce la data de 16.12.2018 a provocat un eveniment rutier, pe raza comunei Sadova, soldat cu pagube materiale. Atunci, un bărbat de 48 de ani a tamponat un alt vehicul și a fugit de la fața locului. Ulterior, în autoturismul abandonat au fost identificate și 4.470 pachete țigarete de contrabandă. În urma măsurilor întreprinse, a fost identificat șoferul care nu poseda permis de conducere, respectiv un bărbat de 48 ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinți.Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc cu propunere de arestare preventivă.Faţă de un alt şofer, un tânăr în vârstă de 23 de ani, instanța de judecată a dispus deja măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile Tânărul, din comuna Hârtop, a provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03,15, un accident rutier pe str. Eroilor din satul Petia, comuna Bunești.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l și i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea lucrătorilor de poliție, fiind identificat ulterior.S-au efectuat verificări, constatându-se faptul că tânărul de 23 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie sau subcategorie de autovehicule.În baza probatoriului administrat de polițiști, în cursul zilei de luni instanța de judecată a dispus față de inculpat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ,,părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, ,,conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și ,,vătămare corporală din culpă”.
Vizualizări articol: 1431 | | Notează articolul: Peste 20 de şoferi au ajuns în arest, în mai puţin de o lună, pentru infracţiuni la regimul rutier0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.