Amenzi de peste 86.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic
Marţi, 12 Martie 2019 (11:16:36)Polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat, în perioada 04-10.03.2019, acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost efectuate 24 de controale, fiind constatate 5 infracțiuni și aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 86.152 lei. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 52,75 m.c. material lemnos, în valoare de 22.746 lei. De exemplu, săptămâna trecută, în noaptea de luni spre marţi, la ora 03.30, o patrulă din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe DN 15C din comuna Boroaia, ansamblul rutier condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Fălticeni, care transporta material lemnos. Întrucât existau indicii clare cu privire la neconcordanța volumului de material lemnos transport și cel consemnat în avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta cantitatea de 59,09 m.c. cherestea de esență rășinoase, cu 16,75 m.c. mai mult decât cantitatea menționată în documente. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos transportat în plus, în cuantum de 10.703 lei, a fost confiscat valoric.
Vizualizări articol: 1372 | | Notează articolul: Amenzi de peste 86.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.