Consiliul Elevilor Suceava îndeamnă colegii să predea foaia goală la simulările examenelor
Luni, 11 Martie 2019 (12:01:00)Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava se alătură campaniei lansate la nivel național „#foaia goală” și îi îndeamnă pe colegii lor din clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a să boicoteze simularea evaluării naționale, în semn de protest, aceștia susținând că refuză să fie "cobai" pentru Ministerul Educației. Aceștia le propun elevilor vizați de evaluare să predea foaia goală sau să scrie pe foile de examen ce îi nemulțumește în sistemul de învățământ actual. Printr-un comunicat de presă, Consiliul Național al Elevilor (CNE) transmite că invită elevii din România să li se alăture în protestul prin care vrea să se opună modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. „Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest anne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, transmite CNE.Reprezentanții elevilor spun că vor da foaia goală pentru că simulările nu le vor evalua competențele, ci doar cunoștințele, nu evaluează capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care au fost dictate la clasă. CNE susține că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu a fost clarificat de ce a fost dată cea din clasa a VI-a. „Încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate,nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, mai transmite CNE printr-un comunicat de presă, menționând că elevii nu își doresc evaluări mai ușoare, ci evaluări reale.
Vizualizări articol: 3643 | | Notează articolul: | Nota curentă: 2.5 din 4 voturi Consiliul Elevilor Suceava îndeamnă colegii să predea foaia goală la simulările examenelor2.554
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.