Un bărbat de 41 de ani, din Breaza, a fost surprins luni dimineaţă la volanul unei maşini neînmatriculate, radiată din circulaţie din 2018 de autorităţile germane, care avea numere false.
Polițiștii Secției 11 Poliție Pojorâta au identificat în trafic luni, în jurul orei 09.30, pe DC Părâul Brezi pe raza comunei Breaza, un autoturism condus de un bărbat de 41 ani, din comuna Breaza, care a declarat faptul că mașina nu este înmatriculată și are montate plăcuțele cu numărul de înregistrare false.
S-a procedat la verificarea în baza de date a Poliției Române a plăcuțelor de înmatriculare, rezultând faptul că sunt atribuite pentru alt autoturism. Maşina condusă de bărbat figurează radiată din circulație de către autoritățile germane din 12 octombrie 2018.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, se precizează în comunicatul poliţiei.