„Paradisul damnat” de Mihai Sultana Vicol

Poetul Mihai Sultana Vicol a publicat recent, la Editura Opera Magna Iaşi, „Paradisul damnat”, volum de poezii dedicat „nestinsei stele, Zenovia”. Poetul ne propune de această dată „un neobişnuit jurnal sentimental scris cu dureri, lacrimi şi <gânduri răvăşite> şi pus sub semnul lui Thanatos. Poetul simte destinal că este <singuraticul alungat din paradisul damnat>”, după cum a fost prezentat de academicianul Mihai Cimpoi în „Elegii pentru vindecarea de moarte”, prefaţa volumului de poezii.

Cartea cuprinde versuri „pătrunse de rugă, de jelanie, de tânguire elegiacă, sentimentală şi tuşe expresioniste, de exclamări retorice”, după cum apreciază acad. Mihail Cimpoi: „Niciodată nu te-ai întrebat / De ce baţi mătănii în biserici / Când de fapt rugăciunile tale / Nu-s ascultate de Dumnezeu / El te-a pedepsit, nu eu / Eu îi desăvârşesc pedeapsa / Pentru a nu cădea pe El / Păcatul de care vinovat se face ” (din poezia „Moartea spune”). Din prefaţa cărţii semnată de Mihai Cimpoi aflăm şi că Mihai Sultana Vicol creează cu mijloacele elegiei şi ale „poemului expresionist” o atmosferă colorată existenţial de paradis damnat, recurgând la obsedantele întrebări puse sieşi: „Cine sunt eu miime de secundă-n viaţă /  De mintea mi-o răvăşesc în întuneric / Cu spaima necuprinsei mele întrebări?” (din poezia „Mihai Eminescu – Domnului Eugen Simion”).