Poliţiştii suceveni au fost nevoiţi să încătuşeze doi şoferi băuţi care au devenit agresivi în momentul în care trebuia să li se verifice alcoolemia. Ambele incidente s-au petrecut duminică.
Un prim caz s-a înregistrat la ora 11.47. Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată despre faptul că, pe raza comunei a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare sub influența alcoolului.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe un drum comunal un autoturism care prezenta avarii în urma impactului cu un gard și, în apropiere, un bărbat de 43 de ani, proprietarul vehiculului.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat bărbatului să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, devenind agresiv, motiv pentru care a fost încătușat și condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”,se precizează în comunicatul poliţiei.
La ora 20.15, o patrulă mixtă din cadrul Poliţie oraşului Salcea şi a Postului de poliţie Dumbrăveni a oprit pentru control pe raza orașului Salcea un autoturism condus de un localnic de 44 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a încercat să se sustragă recoltării probelor biologice, însă a fost imobilizat și încătușat de polițiști, refuzând recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, menţionează reprezentanţii IPJ Suceava.