UPDATE
Un individ extrem de periculos, condamnat pentru mai multe violuri, s-a plimbat pe străzile Sucevei şi a atacat mai multe femei, într-un interval de câteva luni de zile. Cinci dintre victimele de anul trecut au depus plângeri la Poliţia municipiului Suceava, unele sunând la 112 imediat după ce au fost atacate. Totuşi, judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Suceava nu au reuşit să-l prindă pe autor, astfel că, la începutul acestei luni, acesta a reuşit să violeze o tânără cu probleme psihice. Până la urmă, după această faptă, poliţiştii l-au prins pe autor. Acesta are vechi state în comiterea de fapte de viol. Încă din 2004, când a comis mai multe violuri, individul era deja condamnat o dată pentru viol.
Femei atacate, strânse gât şi trase spre locuri ferite
Începând din luna octombrie a anului trecut, poliţiştii au avut informaţia că un individ cu un comportament de dezaxat sexual atacă femei pe străzile Sucevei. Într-un interval relativ scurt, cinci femei au depus reclamaţii cu privire la faptul că au fost atacate de un individ necunoscut. Atacurile s-au dat în zona Mărăşeşti – Universităţii.
De exemplu, pe 1 decembrie 2018, una din victime a fost atacată în zona străzii Oituz. Femeia mergea pe stradă singură, după lăsarea întunericului, şi a fost atacată din spate de un individ care avea gluga trasă pe cap. Bărbatul a prins-o de gât şi a încercat să o tragă spre un loc mai ferit. Nu se ştie ce s-ar fi întâmplat dacă pe stradă nu ar fi ajuns mai mulţi tineri, astfel că atacatorul a fugit. Femeia a sunat atunci imediat la 112, însă nu a fost mulţumită deloc de reacţia poliţiştilor, care au tratat atacul destul de superficial.
Nu este exclus deloc ca numărul femeilor atacate să fie mai mare, însă acestea să nu fi depus încă plângere la poliţie.
A schimbat strategia de atac şi a obţinut ce-şi dorea
Atacatorul pare să fi luat o pauză de aproximativ două luni, până la începutul lunii februarie, când a schimbat strategia.
Din cercetările ulterioare ale poliţiştilor a rezultat că în ziua de 6 februarie individul a abordat o tânără în incinta Policlinici Areni, care aştepta să intre la un cabinet de psihiatrie. Acesta i-a spus victimei că este medic şi o poate duce la consultaţie la cabinetul său. Victima a acceptat să meargă cu el, astfel că cei doi s-au deplasat pe strada Mărăşeşti. Individul a dus-o într-o clădire dezafectată, unde a făcut sex cu ea. Ancheta a fost mult îngreunată şi de faptul că victima nu a sesizat poliţia despre viol.
Anchetatorii au adunat probatoriu până la începutul acestei săptămâni, când au decis să acţioneze.
Arestat preventiv de judecători
Mihăiţă Novac, în vârstă de 44 de ani, din Dumbrăveni, a fost ridicat de poliţişti şi pus sub acuzare pentru infracţiunea de viol, dar şi pentru cinci fapte de agresiune sexuală, cu referire la atacurile din ultima parte a anului trecut.
El a fost reţinut şi apoi prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă, Judecătorii au admis propunerea şi au dispus emiterea unui mandat pentru 30 de zile.
O cameră de supraveghere de pe strada Oituz din Suceava a surprins momentul în care individul urmărea o femeie pe care în secundele următoare a atacat-o. Imaginile sunt din seara zilei de 1 decembrie 2018 şi au fost puse la dispoziţia anchetatorilor încă de atunci. Imaginile nu surprind din păcate şi momentul atacului. Pe imagini se vede femeia care se deplasează pe stradă, iar din spate vine individul cu gluga trasă pe cap. Pe imagini se pot distinge câteva semnalmente ale atacatorului. Victima le-a relatat poliţiştilor câteva semnalmente ale individului. Aceasta a aproximat încă de atunci că individul avea peste 40 de ani.
Un individ cu un astfel de „CV” nu avea cum să nu fie în colimatorul poliţiştilor, mai ales că apăruseră cazurile de femei atacate în stradă de la finele anului trecut. Individul are două pagini de cazier la activ.
Imaginile în care atacatorul apare în secundele dinaintea atacului pot fi vizionate pe site-ul cotidianului nostru.