Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului ce acționa în noaptea de marţi spre miercuri, după ora 24.00, pe DN 2E, pe raza localităţii Păltinoasa, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune, autoturismul fiind blocat după aproximativ 200 de metri.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 45 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, în prezenţa personalului medical a refuzat şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.