Buget de 30 de milioane de lei pentru asfaltarea străzilor Sucevei, în 2019
Miercuri, 30 Ianuarie 2019 (12:15:58)de Cosmin ROMEGA
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Lucrările de reparații stradale și asfaltare de străzi noi din municipiul Suceava vor beneficia de cel mai mare buget de până acum – 30 de milioane de lei.Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că, spre deosebire de alți ani, Primăria nu are datorii către firmele care vor presta acest serviciu, încât banii vor fi utilizați efectiv pentru lucrările care se vor efectua.„Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla în primăvară, când se va sfârși iarna, după aceste cicluri de îngheț-dezgheț, câte gropi vor fi prin oraș, pe lângă cele de acum...Ce stă în puterea noastră acum este să le reparăm la rece, cu pavele refolosibile, este o strategie care a dat roade de-a lungul timpului, dar la bulevardele principale și străzile făcute pe fonduri europene folosim altă metodă de asfaltare la rece, cu butelia, așa cum se face peste tot în țară.În acest an vreau să prind în buget suma de 30 de milioane de lei (300 de miliarde de lei vechi) – nu a mai fost vreodată un asemenea buget la asfaltări”, a spus edilul Sucevei.Lungu a menționat că va avea discuții cu reprezentanții celor patru firme care au câștigat licitația de reparații străzi – Conbucovina, Autotehnorom, Florconstruct și SUCT, să se organizeze cât mai bine pentru perioada de lucrări, care începe din primăvară.„Vreau să recuperăm în acest an ce s-a pierdut în 2018, când firma care avea contract nu a avut putere de muncă. Vom avea un amplu program de reparații, dar și de asfaltare de străzi noi, de pământ. Vreau să lucrăm bine și mult!”, a spus șeful municipalității sucevene.Conform estimărilor sale, bugetul propus ar ajunge pentru intervenții pe 100 de străzi din municipiul Suceava.
Vizualizări articol: 1557 | | Notează articolul: Buget de 30 de milioane de lei pentru asfaltarea străzilor Sucevei, în 20190.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.