UPDATE
Din păcate, veştile cu privire la leziunile suferite de cei doi copii nu sunt foarte bune. Fetiţa care a fost în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată a avut leziuni foarte grave, pe lângă intoxicaţie având arsuri pe aproximativ 60-70% din suprafaţa corpului, inclusiv la nivelul căilor respiratorii. Fetița urma să fie transportată la Iași, însă din păcate a decedat la Spitalul Județean Suceava, înainte de a fi transferată.
Băiatul mai mare este şi el în stare gravă, marți seară, dar stabilizat pe secţia de Terapie intensivă a Spitalului Judeţean Suceava.
Doi fraţi, o fetiţă în vârstă de un an şi jumătate şi un băiat în vârstă de aproximativ doi ani şi jumătate, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava intoxicaţi cu fum, după un incendiu izbucnit într-o locuinţă din Salcea. Incendiul a izbucnit marţi după-amiază, în jurul orei 16.00, în casa familiei Beltic. Incendiul a fost stins de localnici, înainte de sosirea pompierilor. Practic, focul s-a manifestat doar într-o cameră, în care se aflau copiii. Fata în vârstă de un an şi jumătate a fost găsită de echipajele medicale în stop cardio-respirator, fiind resuscitată. Copilul mai mare era şi el intoxicat serios, fiind intubat şi stabilizat.Ambii copii, împreună cu mama, au fost transportaţi la Urgenţele Spitalului Judeţean. Din primele date, se pare că focul ar fi pornit de la termoşemineul cu lemne, mai exact din cauza amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de sistemul de încălzire. La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. De asemenea, au intervenit şi pompierii de la Serviciul Voluntar de la Salcea.