O femeie în vârstă de 41 de ani şi fiica acesteia de 15 ani au ajuns aseară la spital după ce au fost lovite pe o trecere de pietoni din cartierul Obcini de un autoturism marca VW Golf. Accidentul s-a produs din vina şoferului, un tânăr de 33 de ani din Pătrăuţi, care susţine că nu le-a văzut pe cele două.
La faţa locului au ajuns două echipaje SMURD, care le-au preluat pe mamă şi pe fiică şi le-au transportat la Unitatea de Primire Urgenţe.
Mama a fost diagnosticată cu „contuzie genunchi bilateral”, în timp ce fiica a fost diagnosticată cu „contuzie şold drept”. Şoferul a fost testat cu etilotestul, dar nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Totuşi, conform procedurilor, el a fost dus la spital unde i s-au recoltat probe de sânge.
Poliţiştii au demarat o anchetă şi vor încerca să afle cine este vinovat de producerea acestui accident. Mai trebuie spus că şoferul avea permis de conducere de mai puţin de un an de zile, iar lipsa sa de experienţă ar putea fi o explicaţie pentru producerea accidentului.