Grupul vocal al Casei de Cultură „Alexandru Arşinel” din Dolhasca a colindat miercuri redacţia Monitorului de Suceava. Elevi şi tineri frumos îmbrăcaţi în costume populare au vestit apropierea sărbătorii Naşterea Domnului, uniţi de dragostea pentru cântec şi pentru tradiţiile adevărate. Ei au interpretat câteva colinde printre care: „Bună vreme la fereastră”, „Colindăm din toată ţara” (Noi venim de la Dolhasca...), „La toată casa-i lumină”, „Noi în seara de Crăciun” etc., coordonaţi de Ionela Agafiţei.
Grupul vocal a fost însoţit de primarul oraşului Dolhasca, Decebal Dumitru Isachi, care a urat echipei Monitorul „Sărbători fericite şi un An Nou mai bun!”.