Un tânăr în vârstă de 23 de ani, care era dat în urmărire în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene, fiind acuzat că a făcut parte dintr-o rețea de proxeneți care acționa în zona Torino, a ajuns în arestul poliției județene sâmbătă, după ce a fost identificat pe raza municipiului Suceava. Pe numele lui Ștefan Daniel Căciulan, de loc din comuna sucevean Bălăceana, era emis mandat european de arestare al autorităților judiciare italiene din septembrie 2016. Ulterior acestei date el a fost dat în urmărire, figurând pe lista de urmăriți a Inspectoratului General al Poliției Române. Acesta nu a fost de găsit timp de mai bine de doi ani, rezultă din aceste date. În dosarul de proxenetism de pe teritoriul Italiei, șase tineri din Suceava, Salcea, Horodnic de Sus şi Bacău au fost acuzați de trafic de persoane și proxenetism. Faptele de care sunt acuzaţi membrii grupului au fost comise în perioada iunie – august 2013, însă existau date și despre o activitate infracțională anterioară. Ziarul La Stampa din Torino a arătat că indivizii au obligat mai multe fete să se prostitueze pentru ei, iar cele care încercau să scape erau bătute cu bestialitate. Tinerele se prostituau şi din cauza ameninţărilor primite, proxeneţii suceveni spunându-le că dacă nu vor face ce vor ei le vor arunca cu acid pe faţă şi le vor desfigura. Constantin Ciuhan zis “Costică”, a fost considerat liderul bandei, alături de Marius Ciprian Benta, de 38 de ani şi Daniel Căciulan, toţi rezidenţi în Torino. Aceştia sunt acuzaţi că împreună cu mai mulţi compatrioţi, sub promisiunea unei vieţi mai bune, au adus mai multe românce la Torino, care în cele din urmă ajungeau să practice prostituţia la stradă. Ștefan Daniel Căciulan a fost reținut în baza ordonanței emise de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava iar judecători de la Curtea de Apel urmează să se pronunțe cu privire la cererea de extrădare formulată de italieni pe numele său. Suceveanul de bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă împotriva sa.