Doi copii au ajuns joi la spital după ce au fost accidentaţi de maşini
Vineri, 14 Decembrie 2018 (11:54:52)Doi copii au ajuns joi la spital după ce au fost accidentaţi de maşini, unul în timp ce traversa regulamentar, iar altul după ce a ieşit în stradă fără să se asigure. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 13.55, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209D din comuna Dărmănești, un bărbat de 68 de ani, din municipiul Suceava, a surprins şi accidentat ușor un minor de 11 ani, din localitate, care a pătruns pe partea carosabilă, fără să se asigure.Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.Tot joi, la ora 13.55, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, un localnic de 24 de ani a surprins și accidentat ușor o minoră de 12 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1440 | | Notează articolul: Doi copii au ajuns joi la spital după ce au fost accidentaţi de maşini0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.