Prins de poliţie beat la volan
Joi, 13 Decembrie 2018 (12:14:55)Un bărbat în vârstă de 60 de ani va avea de răspuns în faţa legii după ce a fost prins de poliţie beat la volan. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 18.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 2E, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 60 de ani.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Prins de poliţie beat la volan.
Vizualizări articol: 1519 | | Notează articolul: Prins de poliţie beat la volan0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.